Programul oferă gratuit activităţi extra-curriculare care combină însuşirea unor abilităţi muzicale cu pregătirea şcolară şi dezvoltarea personală pentru 25 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Florești, cu sprijinul financiar al Primăriei Comunei Florești, contract nr. 43952/30.05.2023.
Programul se desfășoară în incinta Școlii Gimnaziale din Florești, fiecare elev înscris la program participând de două ori pe săptămână, în perioada activităților școlare. Copiii pregătesc concerte, recitaluri, producții artistice pe care le vor prezenta apoi, cu ocazia diferitelor evenimente, atât în comunitatea locală din Florești, cât și în Cluj-Napoca. Proiectul promovează egalitatea de șanse în rândul copiilor, contribuie la îmbunătățirea participării și performanței școlare, la întărirea colaborării dintre părinți și școală, iar pe termen lung la formarea unor cetățeni implicați și solidari.
Pentru evaluarea programului și identificarea posibilelor “bune practici” replicabile se va organiza o masă rotundă găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai cu invitarea unor specialiști din domeniul educațional și social.



